Nici o scuză rămasă. E acum sau niciodată

From our good friends at occuprint.org

Fie te alături revoltei avand loc pe Wall Street şi în cartierele financiare ale altor oraşe în întreaga ţară sau ramai pe partea greşită a istoriei.

Fie obstrucţionezi, în singura formă de rezistemţă rămasă nouă, care este nesupunerea civilă, jaful realizat de către clasa criminală de pe Wall Street şi distrugerea accelerată a ecosistemului care susţine specia umană, fie devii un factor pasiv a unui  rău monstruos. Fie guşti, şimti şi miroşi mireasma intoxicantă a libertăţii şi revoltei, fie te înfunzi în miasma de disperare şi apatie. Eşti fie un răzvrătit sau un sclav.

Alege. Dar alege rapid. Statul şi forţele corporative sunt hotârâte să zdrobească acest lucru. Ei nu au de gând să te aştepte. Ei sunt înspăimântaţi că acest lucru se va răspândi.

Ei au bratele lungi ale poliţiei pe motociclete, rândurile de dube albe politieneşti şi baricade lor de metal plasate pe fiecare stradă unică ce conduce spre cartierul financiar al New York-ului unde indivizii în costume îţi folosesc banii, bani pe care i-au furat de la tine, ca să se joace cu ei în jocuri de noroc şi speculă şi să se îmbuibe cu mâncare în timp ce unul din patru copii în afara acestor baricade depinde de bonuri de masă pentru a mânca.

Speculaţiile în secolul 17 au fost o crimă. Speculatorii au fost spânzuraţi. Astăzi ei conduc statul şi pieţele financiare. Ei difuzeze minciunile care poluează undele noastre radio. Ei ştiu, chiar mai bine decât tine, cât de extinse au devenit corupţia şi furtul, cât de pornit împotriva ta este sistemul, cum corporaţiile au cimentat în loc o clasă oligarhicâ mică şi un cadru de politicieni, judecători şi jurnalişti slugarnici care trăiesc în micile lor vile inchise la „Versailles” în timp ce 6 milioane de americani sunt aruncaţi afară din casele lor, un milion de oameni pe an dau faliment pentru că nu pot plăti lor facturile medicale şi 45.000 mor din cauza lipsei de îngrijire medicală corespunzătoare; unde rata  şomajului real este gata să treacă peste 20 la sută, unde cetăţenii, inclusiv studenţii, îşi petrec viata ingloditi in datorii muncind in locuri de muncă fără viitor, atunci când au asa ceva, într-o lume lipsită de speranţă, o lume de stăpâni şi de sclavi.

Singurul cuvânt pe care aceste corporaţii îl ştiu este mai mult. Ei distrug fiecare ultim program de serviciu social finanţat de contribuabili, de la educaţie la securitate socială, deoarece îşi doresc aceşti bani. Să moară bolnavii. Să sufere săracii de foame. Să fie aruncate familiile în stradă. Să putrezească şomerii. Lăsaţi copiii din centrul oraşului sau din mediul rural să nu înveţe nimic şi să trăiască în mizerie şi frică. Lăsaţi elevii să termine şcoala fără locuri de muncă şi fără perspective de locuri de muncă. Lăsaţi sistemul penitenciarelor, cel mai mare din lumea industrială, să se extindă pentru a înghiţi toţi perturbatorii potenţiali. Să continue tortura. Profesorii, poliţia, pompierii, angajaţii serviciilor poştale şi lucrătorii sociali să se alăture rândurilor şomerilor. Drumurile, podurile, barajele, digurile, reţelele electrice, liniile feroviare, metrourile, autobuzele, şcolile şi bibliotecile să se năruie sau închidă. Să continue creşterea temperaturii planetei, tiparele meteo ciudate, uraganele, seceta, inundaţiile, tornadele, topirea calotelor polare, otrăvirea sistemele de apă, creşterea poluării aerului până când specia umană moare.

Dacă nu îi trageţi de urechi pe cei 1%, foarte, foarte curând te vor ucide. Şi ei vor ucide ecosistemul, condamnându-vă copiii dumneavoastră şi copii  copiilor vostri. Deci, fie te ridici şi demontezi statul corporativ pentru o lume de bun-şimţ – într-o lume în care noi nu vom mai îngenunchea înaintea ideii absurde că necesitatile pieţelor financiare ar trebui să guverneze comportamentul uman – sau într-un dans al pinguinului mărşăluit spre de auto-anihilare.

Acei oameni de pe străzile din jurul Wall Street sunt întruchiparea fizică a speranţei. Ei stiu că libertatea are un cost, că nu este ceva usor şi confortabil, ca necesită sacrificiu şi disconfort, şi în final, credinţă. Ei dorm pe străzi în fiecare noapte. Hainele lor sunt murdărite. Ei au cunoscut frica, între a fi bătuţi, încarceraţi, orbiţi cu spray imobilizant, au plans, s-au îmbrăţişat, au râs, au cântat, au vorbit prea mult în adunări generale, şi-au auzit vocile ridicându-se spre turnurile de birouri deasupra lor, s-au intrebat dacă merită, daca îi pasă cuiva, daca vor câştiga. Dar atâta timp cât ei rămân neurniţi, aceştia vor arăta calea de ieşire din labirintul corporaţionist.


 De Chris Hedges
Traducător: T. Sorin

Acest articol este, de asemenea, disponibil în: Engleză, Franceză, Spaniolă, Arabică, Turcă

Despre autor:

. Follow him on Twitter / Facebook.